În urmă cu câțiva ani, la Mantova, în „Camera degli Sposi” a Palatului Ducal, vizitatorii își suceau gâtul, admirând pictura lui Andrea Mantegna (1431-1506) din mijlocul tavanului. Istoricul de artă Philippe Daverio considera lucrarea ca fiind „poate primul trompe-l’oeil din istoria picturii”. Privită de aproape (relativ aproape, având în vedere înălțimea pereților), pictura murală este cu mult mai spectaculoasă decât ceea ce poate arăta o fotografie. Figurile biblice, amorașii privesc cu nedisimulată curiozitate, gata să coboare în încăpere, încât nu-mi pot imagina cum a putut funcționa acest spațiu ca o camera matrimonială.

În pictura lui Michael Lassel (o selecție reprezentativă ilustrează primul număr din aprilie, anul curent, al Tribunei) am avut mereu aceeași senzație de materialitate, îmbiată parcă să răsfoiesc o carte, să ating o statuetă sau să desprind un drapaj, ca în lucrarea „Cronică” (2023), recent expusă la München, în cadrul expoziției anuale „Münchener Künstlergenossenschaft”. Împletind în stilul său hiperrealismul cu tehnica trompe lˈoeil, artistul se folosește, pe de o parte, de impresionanta colecție personală de obiecte vechi, frumoase, încărcate de simboluri: tomuri masive legate în coperți elegante, statuete, pocale, sfere etc.; și, pe de altă parte, de propriile referințe și aspirații culturale pentru a crea (și recrea), de fiecare dată, o lume ideală, redusă la esență prin reprezentare dar care se dezvoltă și trăiește în cadrul comprimat al tabloului. Pasta densă, luminoasă, așezată strat peste strat, conferă formelor o consistență vie și plină de căldură, iar obiectele reprezentate se înscriu în spațiul vibrant pe care pictorul îl dinamizează cu o forță deosebită și o admirabilă știință compozițională.