Un număr al Revistei ARTA al cărui dosar e centrat pe tema curatoriatului în artele vizuale contemporane. Cele două coordonatoare ale dosarului, istoricul de artă și profesorul Ruxandra Demetrescu și curatorul Diana Marincu, au invitat o serie de teoreticieni și curatori, români și internaționali, să discute despre rolul curatorului azi, în strânsă legătură cu situația excepțională creată de pandemia mondială. O parte dintre texte reprezintă o noutate absolută, iar unii autori au fost traduși pentru prima dată în limba română cu această ocazie.
De asemenea, conținutul revistei a fost adaptat din mers și s-a renunțat la rubricile tradiționale pentru a invita artiști români să ne arate modul în care au reacționat la această conjunctură fără precedent. Astfel, trei capitole din revistă au fost dedicate producției de artă în timpul acestei carantine prelungite, provocare la care au răspuns 17 artiști: Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Sandor Bartha, Liliana Basarab, Anca Benera & Arnold Estefan, Răzvan Boar, Alex Bodea, Răzvan Botiș, Roberta Curcă, Lucian Indrei, Lera Kelemen, Aurora Kiraly, Ciprian Mureșan, Lea Rasovszky, Ioana Stanca, Miki Velciov. În plus, 7 spații de artă din București și din țară ne arată proiectele pe care le-au inițiat în mod special pentru această situație de urgență. Îngrijit de cele două coordonatoare, acest număr dedicat curatoriatului și pandemiei constituie o premieră care merită continuată.