That Most Important Thing: Love, cunoscut în original sub titlul L’important c’est d’aimer, rămâne unul dintre filmele definitorii ale lui Andrzej Żuławski și, pentru mulți cinefili, momentul în care stilul său devine complet recognoscibil. Tot ceea ce va transforma mai târziu filme precum Possession în opere-cult există deja aici: emoții împinse până la febră, personaje aflate permanent în pragul colapsului și o cameră care pare să respire odată cu ele.
Povestea urmărește un triunghi afectiv consumat într-o lume artistică degradată și sufocantă. Romy Schneider interpretează rolul Nadinei, o actriță talentată ajunsă captivă în producții exploatative ieftine, unde umilința și compromisurile devin rutină profesională. În jurul ei gravitează Servais, interpretat de Fabio Testi, un fotograf obsedat de ideea de a o salva, și Jacques, soțul ei fragil și melancolic, jucat de Jacques Dutronc.
Dar la Żuławski iubirea nu funcționează niciodată ca refugiu liniștitor. Din contră, ea apare ca o forță simultan salvatoare și distructivă, ceva care poate oferi sens și, în aceeași măsură, poate distruge complet identitatea personajelor. Filmul transformă melodrama într-un teritoriu aproape isteric, unde fiecare gest pare încărcat cu o energie imposibil de controlat.
Una dintre marile forțe ale filmului este interpretarea lui Romy Schneider, considerată de mulți cea mai bună din întreaga sa carieră. Actrița însăși vorbea despre acest rol ca despre unul dintre cele mai importante pentru ea, iar performanța i-a adus primul premiu César pentru „Cea mai bună actriță”. Schneider joacă aici cu o vulnerabilitate aproape dureroasă, oscilând permanent între degradare și grație.
Vizual și emoțional, filmul anticipează multe dintre obsesiile din Possession, doar că într-o formă mai umană și mai romantică. Nu există delirul horror-psihologic extrem din filmul cu Isabelle Adjani, dar energia nervoasă este aceeași: camera fluidă și agitată, teatralitatea emoțională, fascinația pentru oameni aflați în ruină interioară și amestecul constant dintre vulgaritate și sublim.
Într-un rol secundar memorabil apare și Klaus Kinski, a cărui prezență amplifică instantaneu senzația de haos controlat care traversează întregul film. La Żuławski, chiar și aparițiile scurte au intensitatea unei explozii emoționale.
Contextul istoric al producției este la fel de important. Filmul a fost realizat după plecarea lui Żuławski din Polonia comunistă, unde filmul său The Devil fusese interzis de regim. Succesul obținut în Franța cu That Most Important Thing: Love i-a relansat practic cariera internațională și l-a transformat într-una dintre cele mai radicale și recognoscibile voci ale cinematografiei europene.
Și da, filmul este profund ancorat în atmosfera anilor ’70, în cea mai bună accepțiune a termenului: decadent, obosit, erotic fără glamour, romantic fără optimism și sufocat de fum, transpirație și disperare artistică. Nu este un film comod și nici unul care caută echilibrul. Personajele par că vor exploda emoțional dintr-o clipă în alta, iar tocmai această stare continuă de instabilitate îi conferă filmului o energie aproape hipnotică.
Pentru spectatorii care intră pe frecvența lui Żuławski, experiența devine mai mult decât o simplă dramă romantică. Devine un exemplu extrem de cinema emoțional, în care iubirea, degradarea și arta se confundă până la autodistrugere.