Scrisori rupte…

Citește, află mai mult despre: scrisori
acrisori rupte

Pierdută în gânduri, aş vrea să vă scriu sorbind lumina lunii ca pe un vin dintr-o cupă cerească, dar chemarea infinitului nu mă îndepărtează de cotidian. Chiar dacă simt că jocul culorilor pe zarea amurgului mă farmecă mai mult, încerc să frământ cuvintele şi la lumina amiezii, să mă bucur în aceeaşi măsură de cerul nemărginit şi de un strop de rouă aflat pe vârful unui fir de iarbă…

Mi-am amintit de ziua de ieri: când era senin, când vântul urla ca un câine fără stăpân; spre seară a şi plouat, a plouat neîncetat. Din diverse direcţii, apa curgea sub forma unor izvoare mici, precum în icoana Izvorului Tămăduirii. Ce frumoasă a fost săptămâna aceasta! Câtă lumină revărsată asupra întregii omeniri! Cuprinsă de strălucirea luminii soarelui, bucuroasă de ploaie şi scăldată în lumina aurie a primăverii, mi s-a părut că planeta noastră frumoasă şi tânără s-a îndrăgostit de un prinţ din cer. De aceea e atâta lumină, de aceea bate vântul atât de plăcut şi de aceea se zămislesc sentimente, amestec de bucurie şi detaşare, de aceea foşnesc florile, frunzele şi lanurile, de aceea pământul a înverzit aşa de frumos şi s-a înveşmântat într-un albastru atât de senin. E ca desfătarea unui spectacol de iubire măreaţă, profundă şi nemărginită între rai şi pământ…

Inima n-a tresăltat la chemarea poetului Lucian Blaga, nu ne-a emoţionat prea mult, iar poetul cu a sa „iubire” a trecut tăcut spre alte zări… Oare, astăzi, Rabindranath Tagore va avea mai multă trecere? El care a afirmat că: „poezia e iubita mea de demult”… Sau cui îi e dor de Octavian Paler?

Deschid un sertar de scrisori rupte…

Într-una din ele m-ai mustrat că privesc unele subiecte, căsătoria, de pildă, prea teoretic. Între timp, am mai reflectat asupra opiniei tale şi iarăşi am luat-o spre cercetare pe toate feţele… Într-adevăr, oameni ca mine privesc majoritatea lucrurilor lumeşti de la o oarecare distanţă – firea lor îi îndeamnă să cugete asupra fiecărui subiect.

Minţile noastră sunt ca o lanternă… Când proiectează lumina gândurilor pe un obiect, nu mai pot vedea obiectele de alături, ba chiar le umbresc şi mai tare, făcând ca lucrul privit cu atenţie să strălucească prea puternic. Dacă priveşti un obiect în armonie cu ceea ce-l înconjoară, el nu supără nici ochii nici mintea, însă observat în perspectiva întregiii omeniri, un fragment al ei pare neînsemnat. Toată filozofia mea despre căsătorie, n-are niciun rost… Fericirea şi tristeţea se află pe tot firul vieţii, nici una în cantitate disproporţionată în raport cu cealaltă.

Lumea nu-i nimic mai mult decât ceea ce este…

Bucuria ne bucură prea mult, tristeţea ne pare prea ascuţită. Ne lipseşte acea uniformitate, acea armonie care provine din pacea şi fericirea fundamentală a vieţii împăcate cu sine însăşi. Străbatem drumul bucuriilor şi al suferinţelor izolaţi şi deghizaţi, de aceea vieţile noastre ne obosesc prea mult…Vin unele clipe, însă, când nu dorim nici bucuria, nici tristeţea. Ca să scăpăm de toate, vrem să stăm timp îndelungat nemişcaţi în căldura soarelui, în centrul naturii nemărginite, deschisă, frumoasă şi liniştită. Dar sunt unii pe care mintea nu-i prea tulbură şi nu se tem de niciun aspect al lumii. Ei sunt meniţi să fie fericiţi şi să-i facă şi pe alţii fericiţi. Lor le e foarte uşor să-şi îndeplinească toate datoriile vieţii. Dar e o gravă nedreptate să vă comunic gândurile sufletului meu, de romantic îmbătrânit, şi să fac lumea să vă pară cum poate pentru voi nici nu există.

Lumea are alte bucurii pentru voi şi viaţa vă oferă multe peisaje noi şi multe schimbări de decor. Bucuraţi-vă de ele cu inima plină.

Despre mine, un ultim lucru: deşi îmi place să călătoresc, şi chiar îmi face plăcere, să mă plimb şi să văd – doresc foarte mult să-mi găsesc un colţişor liniştit şi singuratic. Sufletul meu pribeag visează la un cuib. De parcă aş fi o pasăre… Îmi trebuie un colţ mititel pentru a locui şi un cer imens pentru a zbura. Uneori am senzaţia că trăiesc în mijlocul unui tablou strălucitor unde nu există asprimea lumii reale.

Soarele de azi îmi trezeşte în suflet aceeaşi senzaţie ca în zilele copilăriei, când mă dădeam în leagăn… Nu mă pricep să exprim dorul care mă frământă, nu pot să-i sesizez sensul, simt doar că există pe undeva un leagăn care mă aşteaptă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed