Aprind o lumânare

Aprind o lumânare,
văd o privire goală,
pierdută-n izolare,
se stinge la fereastră.
Ce liniște-i în casă!
Pădurea-și plânge frunza,
o fiară ne doboară,
se-nfinge cu o gheară
când viața-ți este amară,
înfășurată-n smoală,
smulge rădăcina,
sfâșâie iubirea,
îngroapă credința
cu lacrimi de sânge,
uscate pe ramuri.
Din carne se desprinde durerea,
țâșnește întunericul și acoperă inima
cu șoapte surde,
zdrobind rădăcina.
E târziu, o pasăre neagră se zbate-n beznă,
oasele trosnesc în cavernă!

Autor: Anca Maria David
9 Octombrie 2020