În partea mai puțin vizibilă a lucrurilor, orice artist autentic duce de-a lungul întregii vieți o luptă cu meșteșugul, cu tehnica. Pe de o parte este mânat de perfecționism, pe de altă parte își adecvează în permanență instrumentele pentru o exprimare personală, cât mai fidelă viziunii sale. Aceasta presupune adaptări tehnice, inovații sau chiar mici ori mari invenții la nivel de meserie. Artiștii pur-sânge cel mai adesea își „inventează” propriile culori și își particularizează sau construiesc unelte de lucru – face parte din metabolismul creației.

În expoziția de față, provocarea lui Felix Aftene este în raport cu serigrafia. Ia o tehnică veche de 4000 de ani, pe care și-o aproprie, îi testează limitele, o adaptează, o domesticește, o șlefuiește ca pe o lentilă prin care își privește retrospectiv propria operă. Selectând din ciclurile vechi lucrări de referință – personajul central din Mustața lui Dali, idolii si personajele mitologice din Căderea în timp, nudurile si himerele din Geneza etc. -, Felix Aftene le traduce într-o nouă dimensiune tehnică, cu noi vibrații plastice. Își redescoperă astfel propriul traseu artistic, etapele de creație și ne îndeamnă să-l vizităm în altă lumină. Expoziția este un adevărat autoportret desfășurat în serigrafie al autorului, căci Felix Aftene nu-și uită nicio secundă profunda credința în imortalitatea figurativului și a picturii.

Dincolo de miza autoreferențială, expoziția este un tur de forță în estetizarea unei tehnici care, nu trebuie să uităm, la origini este o tehnică de multiplicare. Desigur, artistul de față nu este nici primul și nici singurul care își asumă efortul de înnobilare a serigrafiei, însă maniera personală în care o face, dificultățile tehnice pe care le surmontează, complexitatea la care ajunge și trecerea de la efectul de „grafică” pa care îl presupune în mod obișnuit serigrafia către efectul de „picturalitate” pe care Felix Aftene reușește să-l obțină îi conferă un statut aparte, un loc privilegiat în istoria acestei tehnici (Dana LUNGU, curator).