„O NOAPTE FURTUNOASĂ este un spectacol studențesc care își propune să fie nu doar un studiu practic menit să dezvolte abilitățile actoricești ale studenților actori, ci și un prilej de joacă-experiment care să stimuleze creativitatea și ludicul. Caragiale ne-a pus la dispoziție o frumoasă ocazie de a ne descătușa energiile artistice, piesa fiind plină de tensiune, pericol și umor. La acest spectacol am încercat să oferim o nuanță de specificitate abordării actoricești imaginându-ne că acțiunea se petrece undeva în Moldova. Astfel, toate personajele vorbesc cu accent. Ne-a plăcut tuturor această direcție, care nu numai că ne-a oferit valențe noi de înțelegere a situațiilor, dar ne-a și conectat cu un tip de poftă de joc specific moldovenească. În alte linii, am rămas fideli textului original, păstrând satira, umorul și ironia lui Caragiale.” – conf.univ.dr. Radu HORGHIDAN, regizorul spectacolului și conducătorul de an.
O NOAPTE FURTUNOASĂ – De Ion Luca Caragiale
Spectacolul de licență al Promoției 2022 a Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, Clasa conf.univ.dr. Radu HORGHIDAN
Distribuția:
Jupân Dumitrache – Mihai PĂUN
Nae Ipingescu – Laurențiu BOBEICĂ
Veta – Adriana MITU
Zița – Dorina Iuliana NECULA
Spiridon – Ionuț STRAT
Chiriac – Robert BÎCLEA
Rică Venturiano – Nică BARGAN
Regia: conf.univ.dr. Radu HORGHIDAN
Asistență regie: asist.univ.dr. Oana MOGOȘ
O co-producție Universitatea „Dunărea de Jos” Galați (Facultatea de Arte) – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, 2022
Comedie | 1 h 30 min
Info despre spectacol: http://www.fanitardini.ro/spectacole/o-noapte-furtunoasa-3/
–––––––
Duminică, 6 februarie 2022, ora 19:00
Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Sala Mare