Criticul de artă gălățean Codrin Vasiloancă-Smirnoff semnează următoarele rânduri, care au fost prezentate în discursul său la deschiderea expoziției „Dan Covătaru – Între Metaforă și Simbol”, alături de criticul de artă Maria Bilașevschi, președinte al filialei U.A.P.R. Iași și Eduard Costandache, muzeograf, organizatorul expoziției:

Câteva gânduri la expoziția „Între metaforă și simbol” din cadrul Muzeului de Artă Vizuală Galați – autor Dan Covătaru, curator Eduard Costandache

Poeții și filosofii recunosc în copilărie vehicolul necesar pentru a străbate experiența vieții ca artist. Este evident, contemplând expoziția „Între metaforă și simbol”, că maestrul Dan Covătaru și-a menținut vie starea de grație a jocului, dispoziția ludică.

Jocul este o experiență rituală, inițiatică; prin joc, copilul ca și artistul, poetul, își creează propriul ritual la capătul căruia se metamorfozează întrupându-se ideatic în obiectul oferit apoi contemplării. Contemplând obiectele de artă astfel create, publicul are șansa să refacă experiența inițiatică a artistului.

Dar care este miza unei asemenea inițieri?

Obiectele create de maestrul Dan Covătaru au un caracter ritual: iată calul de lemn, simbol al aventurii și al bărbăției, care, odată înaripat, devine metaforă și himeră a aventurii spirituale; iată corabia, simbolul transcenderii limitelor geografice și metaforă a trecerii către tărâmul de dincolo, trecere vămuită de către miticul Caron; iată cotiga, simbol al unei copilării petrecute pe meleaguri ieșene, evocând metaforic învingerea inerției (de către copiii aburcați pe dânsa) și libertatea țipată sub formă de pasăre, dar și starea de echilibru dinamic între gând și faptă, între trecut și viitor, între profan și sacru; iată nuditatea maternală repliată protector în jurul germenului de viață. Acestea și multe altele nu fascinează însă doar prin haloul semnificativ, prin referențialitatea lor (există și alte obiecte în afara celor create de maestrul Dan Covătaru care ne pot împărtăși aceeași simbolistică), ci mai ales prin ele însele.

Atingem astfel problema capitală a filosofiei artei: e frumos pentru că îmi place, sau îmi place pentru că e frumos?

Arta inițiatică la care ne cheamă maestrul Dan Covătaru argumentează în favoarea celui de-al doilea caz, în favoarea frumosului ireductibil, a frumosului ca realitate obiectivă: o dată prin caracterul abstract al acelor exponate care ni se înfățișează ca jucării secrete, deoarece, din moment ce sesizăm și ceea ce nu înțelegem, înseamnă că frumosul și realitatea au o întemeiere obiectivă, că au rațiuni pe care rațiunea omenească nu le înțelege; apoi, prin evocarea copilăriei și a eternului său erou, care nu s-ar minuna și nu s-ar bucura de ceea ce există în jurul său, dacă nu ar simți și nu ar intui prezența alterității absolute, a realității în sine pe care am ajuns ca adulți, prin educație, să nu o mai vedem, să o ignorăm.

Expoziția maestrului Dan Covătaru ni se oferă ca o terapie, pentru revigorarea simțului vederii (subsumat nevoilor supraviețuirii), pentru revigorarea capacității de a sesiza realitatea în fondul ei de mister. În acest context, gestul creator ni se descoperă ca trăire (posibilă doar în raport cu ceva real) ca ieșire în întâmpinarea realității pentru a zămisli realitate, adică taină.

Frumusețea nu este numaidecât dulce, liniștitoare (cum suntem de multe ori ispitiți să o credem); este și teribilă, și înspăimântătoare – adică reală. Maestrul Dan Covătaru ne primește întru contemplare, anume în templul la edificarea căruia muncește de o viață – unde avem șansa de a trăi anamneza propriei copilării și (cine știe?) poate chiar revelația realului.