Celebre arii și îndrăgite canzonete, interpretate de tenori, vor face inimile să vibreze în interpretarea unui formidabil trio de tenori italieni: Domenico Menini, Alessandro Goldoni și Angelo Forte vor interpreta arii precum „Nessun dorma”, „E lucevan le stelle”, „La donna e mobile” sau canzonete ca „O sole mio”, „Santa Lucia”, „Funiculi, Funicula” sau „Caruso” în spectacolul extraordinar intitulat „În minunata lună mai”.
Invitaţi de marcă desăvârşesc programul unei seri ce onorează belcanto-ul italian. Două voci grave echilibrează registrul evenimentului: reputatul bariton Fernando Araujo (Austria) și legendarul bariton Alfio Grasso (Italia), în timp ce apreciata soprană Jeanne Marie Druce (Franța) va fi cea care va încheia pleiada soliştilor care vor purta publicul pe aripile muzicii.
Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, al lui André Rieu, „cu vioara în mână”, de tânărul dirijor și solist violinist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa.
El va dirija celebra Orchestră di Teatro d’Opera Italiana și Orchestra „Opera Vox”. Sub bagheta sa vor evolua celebri artişti instrumentişti din Europa și din lume!
Amploarea sonoră a evenimentului va fi întregită de aportul Corului „Opera Vox” alături de care publicul va fredona celebrele refrene.
Coordonarea scenică a Orchestrei di Teatro d’Opera Italiana, a Corului, Orchestrei și Baletului Operei Vox, precum și a tuturor soliștilor invitați, poartă semnătura regizorului-coregraf Vlad Sebastian.
Canzonete celebre pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Galați, în 13 Mai 2023, de la ora 20:00
1 comentariu. Leave new
imi place muzica italiana,doresc o rezervare de 2 locuri pentr 13 mai 2023