Tineri actori conduşi de pasiunea pentru actorie au debutat în spectacolul “ȘI TOTUȘI… FEMEIA”, pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, sărbătorind cu elan prima zi de vară . O numeroasă trupă de voluntari, s-a reunit nu demult în jurul Gabrielei Lovin , care a coordonat proiectul şi a asigurat regia spectacolului. Cu vârste între 14 şi 23 de ani, voluntarii sunt elevi sau studenţi în Galaţi, hotărâţi să se afirme în domeniul artelor spectacolului.
În discursul său de după spectacol, directorul teatrului, domnul Florin Toma, a apreciat performanţa şi talentul tinerilor şi a invitat cât mai multi elevi să se alăture proiectului care conecteaza viaţa cu scena. În cadrul Universitătii din Galaţi exista Facultatea de teatru unde se poate studia în mod profesionalist arta actoriei sau a teoriei teatrale.
Spectacolul “ȘI TOTUȘI… FEMEIA” are la bază un colaj complex de texte clasice, cu autori binecunoscuţi precum Cehov, Caragiale sau Eugen Ionescu. Doamna Gabriela Lovin descrie acest proiect: ”tema acestui spectacol este femeia, dar nu femeia singură, ci în raport cu acel principiu opus , iubit, fascinant și indispensabil care este bărbatul, iar replica se află între iubire și jocul de cuvinte, între sublim și banalul bărbătesc pe care dramaturgia îl ridică la rang de artă”.
În distribuție apar Andrei Sebastian, Bogatu Lucian, Boroș Maria-Alexandra, Bradaschi Ioana, Buhociu Denissa, Chelici Andreea-Iuliana-Cristina, Chelici Georgiana-Carmen-Maria, Chirilă Carmen-Maria, Chițu Alina-Daria, Darie Iulia, Dodan Alexandru, Ghidarcă Andreea-Beatrice, Ginghină Alexandra, Grigore Denisa, Ivașcu Emilia, Muscă Mihai Matei, Mutică Vlad-Andrei, Niculeț Rian, Petcu Maria, Tabuș Marian, Tecaru Mihai, Vlădărean Mihaela-Iulia, Victor Mihai-Pleșea-Condratovici. Pe lânga aplauzele de rigoare, flori şi felicitări, trupa a fost recompensată cu diplome din partea teatrului.