Radu Aldulescu și cărțile sale

Citește, află mai mult despre: aldulescu radu
Radu Aldulescu și cărțile sale

Radu ALDULESCU s-a născut în București, pe 29 iunie 1954. Între anii 1973 și 1990, a lucrat pe șantiere și în fabrici din România socialistă. Concomitent, a scris două romane: Sonata pentru acordeon (1993), roman distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, și Amantul Colivăresei (1995), distins cu Premiul Editorilor particulari din România și tradus în limba franceză la Éditions des Syrtes.

A mai publicat: Îngerul încălecat (1996), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997), Proorocii Ierusalimului (2004; distins cu Premiul Radio România Cultural, tradus în limba maghiară la Napkút Kiadó), Mirii nemuririi (2006; distins cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române), Ana Maria și îngerii (2010; nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor), Cronicile genocidului (2012; distins cu Premiul Augustin Frățilă și Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2012 la Colocviul Romanului de la Alba Iulia, tradus în limba maghiară la Napkút Kiadó, 2016), Istoria Regelui Gogoșar (2015; distins cu Premiul revistei Familia), Rezidenți în Casa Visurilor (2018) și Drumu-i lung, căldura mare (2021, nominalizat la Premiile Leibniz), majoritatea având parte de mai multe reeditări.

A fost coscenarist, pe baza romanului Amantul Colivăresei, al filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1998, și premiul UCIN, și al filmului Heidi (2019), regizat de Cătălin Mitulescu, film cu zece nominalizări la Premiile Gopo 2020. A mai scris piesele de teatru Fericirea în 5 pași, Argentina în Casa Visurilor și Inima Reginei Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed