Despre Marilena Ion – Cristea

Citește, află mai mult despre: ion cristea
marilena ion cristea

S-a născut în Topologu, o localitate din nordul Dobrogei, județul Tulcea, înconjurată de păduri. Frumusețea și sălbăticia naturii și-au pus amprenta pe scrierile autoarei. Aici și-a petrecut copilăria și a învățat la școala din localitate pâna la sfârșitul clasei a opta. A urmat apoi cursurile Liceului pedagogic din Tulcea în timpul cărora a și început să scrie primele versuri. A publicat poezii în perioada 1971-1974 în reviste școlare și locale din Tulcea. În perioada 1974-1979 urmează cursurile Facultății de drept din cadrul Universității București. După terminarea facultății profesează ca avocat și consilier juridic, dedicându-se acestor două profesii.

Începe să scrie din nou în 2017 poezie, proză, proza rimată, poezie pentru copii. În perioada 2017-2020 face parte din diverse grupuri online de creație literară în care publică din poeziile sale, publică în reviste online ca Logos și Agape, Armonii Culturale, Revista Vitrina cu poezii. În aceeași perioadă publică în reviste pe format de hârtie și anume Contraste Culturale, Revista Anotimpurile Expresiei Ideii și în antologii de creație literară precum Literatura în călimară, Ecreator Desprimăvărarea cuvântului, Ecreator Deszăpezirea cuvântului, Daruri divine). În 2019 scoate două volume de poezii “Mi-am pictat inima” și “Strălucirea unei frunze”. În prezent are în pregătire două volume de poezii și o carte de poezii pentru copii.

Vis cu Nichita

Te-am visat, Nichita!
Erai o pasăre vorbitoare…
Ciripeai cu aripa,
Iar cu pliscul
Adunai perle din mare…
Zburai cu doi fulgi
așezați sus pe tâmple
Și tremurai
La gândul ce-avea să se-ntâmple.
În jurul tău zburau necuvinte
Inventate de tine și de fruntea-ți fierbinte,
Nu le auzeam, dar se ciocneau uneori
Cu alte necuvinte, de alte culori…
Ca trasnetul căzut peste ploi,
Dând drumul la gânduri, șuvoi!
Tu îmi explicai în cuvinte puține,
Pline de sensuri, abstracte și fine,
Ce este viața și…cum de ne ține.
În stânga ta, luna,
Ca întotdeauna, în nopți de vară, senine,
Te striga să-i dai mâna..
Te-am visat, Nichita,
Erai o pasare mare cu plisc de oțel,
Vorbeai cu-aripi de lumină
Și mă chemai la tine-n grădină.

Angoasa din poem

Am scris un poem, dar nu pot să-l trăiesc,
E un soi de neliniște-n el,
Care mă face mai mult să-l privesc,
Trăindu-mi uimirea altfel!

L-am scris dintr-un gând cu multe tăișuri,
Ce mi-a intrat pe sub coaste,
Și a tăiat din copaci și hățișuri,
De prin pădurile noastre..

Simt nodul în gât cum parcă m-apasă,
Mai mult ca niciodată,
Fără de gânduri, cuvântul nu-l lăsă
Să-mi spele rana ciudată!

Plin de emoții e gândul ce zboară,
Punându-mi cuvântul pe buze,
Și chiar dacă rana îmi este amară,
O vindec cu seva din frunze!

Am scris un poem plin de angoase,
Dar sufletul mi-e liniștit,
Căci au ieșit niste versuri frumoase,
De până și eu sunt uimit..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed