Camelia Monica Cornea s-a născut la Brad, în județul Hunedoara, la data de 29 iunie 1967. După terminarea liceului, se mută în Timișoara, unde locuiește și în prezent. A absolvit ISE-ul în cadrul Universității de Vest Timișoara, secția Management.

Primele poezii le-a scris în jurul vârstei de 16 ani. După o pauză de câțiva ani, a revenit la pasiunea pentru scris. Este membră a mai multor cenacluri literare, printre care și Cenaclul „Ia’ și scrie” din Iași, unde a debutat în cadrul unei ședințe în deplasare la Pădureni, județul Vaslui.

Debutul literar publicistic a avut loc în revista multimedia LED Force Magazin, coordonată de Cristian Arsenoi. Primul volum de versuri, intitulat Contemplând pașii prin viață, a fost publicat în anul 2019, la Editura Ștef. A apărut, de asemenea, în:

Antologia Ad infinitum III, alcătuită de Roberto Kuzmanovic, Ed. Vox Authors, 2019, pag. 151–161.
Antologia Prieteniei Vol. IV, alcătuită de Mirela Minuța, Editura Studis, 2020, pag. 218–222.

Premii și distincții:

Premiul I la Concursul internațional Ana Podaru, pentru originalitate, 2020.
Mențiunea I la Festivalul-Concurs de creație literară „Elogiul Iubirii”, Ediția a II-a, 2020.
Premiul VIII la Concursul internațional World Poets Association, 2020.

Diplome și recunoașteri:

– Diplomă de excelență pentru promovarea culturii Neamului Românesc și pentru activități artistice și literare deosebite, Cenaclul literar-artistic „Ia Și Scrie”.
– Diplomă Mențiunea I, proză, Cenaclul Prietenia.
– Diplomă specială Cervantes, locul I, pentru originalitate și talent literar deosebit, Grup cultural Cervantes-Inspirescu.
– Diplomă pentru promovarea literaturii la nivel global, World Literature Academy.
– Certificat de apreciere pentru promovarea literaturii în lume, Grai Românesc.

În prezent, Camelia Monica Cornea a finalizat primul ei roman, Dincolo de timp, aflat în proces de redactare, programat să fie lansat anul acesta. Lucrează, totodată, la un volum de proză scurtă și la unul de poezie.

Pâine și sare pe masă

Bunica mea, pe unde rătăcești?
Mă aștepți cu pâine și sare pe masa stelelor.
Cutumele sunt în colț de suflet,
pe ștergarul de in, crutoanele de la Lidl
și sarea grunjoasă.

Azi, copilul din mine nu râde.

Mestec pâine la masa tăcerii,
presărată cu rouă,
mărgăritare îmi curg pe obraz.
Doina se aude stereo,
frământând amintiri într-un anotimp fără îngeri și fără tine.

La masa stelelor,

dincolo de cutume, aștepți oaspeți
cu pâine și sare, buna mea dragă.

Descântec

A nins prea mult, iubito, cu îngeri albi în noapte.
Sorb ape fierbinți din flacăra fântânii.
Nopțile părului tău de aur mă cheamă.
Iluziile le voi ascunde în statui.
Mi-s troienite tâmplele cu porți de gheață.
Îmi strig tăcerile liniștitoare, gonite de o frică oarbă.
Mai visez la acel început fără de neant.
Aripi de înger mă vor purta spre lumină.
Voi evada chiar din clipă,
îmbătându-mă cu… descântec.

Înaintea erei mele

Îmi picură ceara din lumânări peste tăceri.
Urlă lupii.
Lăuntrul meu a lăcrimat din nou.
Îl voi hrăni cu păreri de rău,
apoi îmi voi rosti tăcerile în gând,
căci buzele mute nu-ți vor murmura numele.
Eu am văzut întunericul
înaintea erei mele.

Capcană

Mi-e frică să nu cad în capcana iubirii
ca într-o pânză de păianjen
ce închide în ea o mie de probabilități.
Voi învăța să iubesc necondiționat,
chiar dacă nu știu unde voi ajunge.

Flori de cireș

Ieri am pus cireșii să-mi cânte.
Stăteam pe verandă,
cu privirile încleștate pe ramuri.
Mă desfătam cu șoaptele lor,
și ei mă miruiau cu iubire.
Orice părere de rău aluneca în neant,
sfărâmând toate zidurile dintre noi.
Nu mai negăm fericirea,
doar inima zvâcnește,
înghițind flăcările dorinței,
în timp ce ninge imperial
cu flori de cireș.

Aștept clipa minune

Refuz fericirea second-hand
ca pe un lucru de nimic,
vândută de samsari
ce-o valorifică plini de patimi,
transformând sexul în distracție cotidiană.

Voi învăța să-mi iubesc sinele
ca să-i pot înțelege gustul real.
Câte vieți am irosit
în cercul pașilor mei,
înfruntând minciuni și prejudecăți.

Acum aproape că știu cine sunt.
Refuz iubirea duplicitară cu finaluri ratate.
Aștept clipa minune.

Umbre frivole

Omul se joacă cu umbrele
la marginea abisului personal,
uitând să trăiască secunda.
Ele alunecă mute,
îl ceartă în gând
ca o floare ce se scutură
la infinit într-un decor absurd,
furând răsăritul în fiecare zi.

Umbra pământului șerpuiește
fără să bage de seamă,
și în timp ce înghite orizontul,
pe fruntea mea,
un ochi iluzoriu
își dilată pupila.