S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. Părinţii scriitorului erau ţărani care, cu multă greutate, îşi puteau întreţine cei opt copii. După terminarea liceului, din cauza sărăciei, nu poate să-şi continue studiile. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște.

Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”).

În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău.

Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor.

Curînd, este destituit fără nici o anchetă, pentru motivul că în articolele sale critcase societatea. După scurt timp pleacă la Galaţi, unde se stabileşte ca avocat. Pledînd în procesele unor deţinuţi, victime ale nedreptăţii sociale, are prilejul să cunoască viaţa mizerabilă a ocnaşilor pe care o va descrie în două nuvele.

Neîmpăcîndu-se cu viaţa de avocat, părăseşte Galaţiul şi vine la Bucureşti.

În primele sale poezii se resimte influenţa lui Eminescu, pe care-l cunoscuse la Bucureşti şi cu care se împrietenise. Volumul “România pitorească” este rezultat al unei îndelungate călătorii prin ţară, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

Al. Vlahuță – scrisoare către fiica sa: „Să trăieşti draga mea, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea… al doilea… de! Norocul şi celelalte «pere mălăieţe», care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi cât merită…” Un liceu cu profil uman din Bârlad îi poartă numele, iar în Râmnicu Sărat există Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”. Casă memorială Alexandru Vlahuță la Agapia, județul Neamț.

Proză
– 1886 – Nuvele
– 1892 – Din goana vieții
– 1894 – Dan
– 1895 – Un an de luptă
– 1895 – Icoane șterse (Nuvele și amintiri)
– 1897 – În vâltoare
– 1899 – Clipe de liniște
– 1901 – România pitorească
– 1908 – Din trecutul nostru
– 1908 – Din durerile lumii
– 1909 – File Rupte
– 1910 – Pictorul N. I. Grigorescu

Poezie
– 1887 – Poezii
– 1894 – Poezii vechi și nouă
– 1895 – Iubire
– 1904 – Poezii (1880-1904)
– 1909 – Poezii (1880-1908)
– 1911 – La gura sobei
– 1914 – Dreptate
– 1915 – Poezii (1880-1915)