S-au împlinit recent 73 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mircea Vulcănescu, una dintre cele mai complexe personalități ale culturii române. Filosoful Constantin Noica îl considera „cea mai strălucită minte a generației interbelice”, depășindu-l chiar pe Mircea Eliade. Totuși, Noica îi reproșa două greșeli esențiale.

Prima era faptul că Vulcănescu și-a împărțit talentul în prea multe direcții — a fost sociolog, traducător, poet, filosof, profesor universitar, director al Vămilor și subsecretar de stat la Finanțe. Un spirit dedicat și generos, și-a risipit energia în numeroase domenii, fără a-și concentra geniul asupra unei opere unice și definitive.

A doua greșeală, potrivit lui Noica, a fost sacrificiul de la închisoarea Aiud, unde Vulcănescu și-a dat viața pentru a salva un tânăr de la moarte. Noica, având o perspectivă raționalistă, considera gestul o formă de sinucidere. Pentru Vulcănescu, însă, a fost un act de iubire și credință — o jertfă pentru aproapele său, un simbol al demnității umane și al credinței profunde.

Astăzi, la Râpa Robilor din Aiud, locul în care se odihnesc rămășițele sale, nu contează unde se află exact osemintele, ci amintirea luminoasă a omului și a gânditorului care a lăsat moștenire ideea unei „dimensiuni românești a existenței”. Să-i păstrăm vie memoria și respectul pentru un spirit polivalent, devotat adevărului și iubirii.

Mircea Vulcănescu (n. 3 martie 1904, București – d. 28 octombrie 1952, Aiud) a fost filosof, economist, sociolog, profesor universitar și publicist român. A făcut parte din generația de gânditori interbelici alături de Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica.

Licențiat în Drept și Filozofie la Universitatea din București, și-a completat studiile la Paris, unde s-a apropiat de curentele filosofice moderne. A fost membru al Școlii Sociologice conduse de Dimitrie Gusti și a contribuit la numeroase cercetări de teren privind viața satului românesc.

A ocupat funcții importante în administrația publică, printre care cea de subsecretar de stat la Finanțe. După instaurarea regimului comunist, a fost arestat și condamnat pentru „crime de război” fără probe concrete. A murit în detenție la închisoarea Aiud, în 1952, în urma tratamentului inuman.

Opera sa cea mai cunoscută, „Dimensiunea românească a existenței”, rămâne un reper al gândirii filosofice românești, un manifest pentru înțelegerea spiritualității și identității naționale.