Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie, în regia lui Silviu Purcărete, aduce pe scenă o filă rar evocată din vastul univers al colecției orientale O mie și una de nopți.

Spectacolul pornește de la ideea unei „povești pierdute”, uitate chiar și de cei care trăiesc din arta istorisirii. Sultanul, epuizat de nenumărate relatări, cere tocmai această poveste uitată, declanșând o explorare teatrală despre memorie, dorință și nevoia profund umană de a asculta și a spune povești.

Figura lui Abul Hossein Yemenitul este inspirată din tradiția narativă arabă medievală, unde personajele sunt adesea negustori, călători sau exilați care traversează pustii reale și simbolice. Fuga în deșert capătă aici o semnificație dublă: pe de o parte, este o retragere din fața lumii și a puterii, iar pe de altă parte, o inițiere, un drum al cunoașterii și al supraviețuirii. Pustiul devine spațiul revelației, așa cum apare frecvent în literatura orientală, dar și în mitologiile universale.

Alături de Dragoș Buhagiar, unul dintre cei mai importanți scenografi români contemporani, Purcărete construiește un spațiu scenic fluid, metaforic, în care decorul nu ilustrează, ci sugerează. Materialele, volumele și luminile creează o lume aflată permanent între real și imaginar, între palat și nisip, între fast și gol. Muzica originală semnată de Vasile Șirli joacă un rol esențial în dinamica spectacolului, susținând ritmul interior al poveștii și transformând vocile actorilor într-un organism sonor colectiv.

Distribuția amplă, gândită ca un adevărat ansamblu coral, susține estetica purcăretiană a teatrului total. Actorii nu sunt doar interpreți ai unor roluri fixe, ci devin, pe rând, povestitori, martori, duhuri sau instrumente ale narațiunii. Vocile lor se adună și se despart, se suprapun sau se contrazic, recreând acea plăcere arhaică a povestirii orale, aflată la originea O mie și una de nopți.

Premiera spectacolului a avut loc pe 5 decembrie 2025, iar montarea este nerecomandată publicului sub 16 ani, atât prin densitatea simbolică, cât și prin temele mature abordate. „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie” nu este doar o adaptare teatrală, ci o meditație asupra dispariției și renașterii poveștilor, asupra teatrului ca act viu și asupra nevoii noastre de a redescoperi sensuri vechi într-o lume grăbită să le uite.