Acum vreo zece ani, prin 2016, într-una din repetițiile cu costume pentru spectacolul Amadeus, pe scena Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați s-a întâmplat ceva cu adevărat neașteptat: printre actorii îmbrăcați în costume baroce, sub lumina reflectoarelor, a apărut — pur și simplu — un domn în blugi. Spectatorii prezenți la repetiţie au rămas surprinși: figura modernă, cu haine contemporane, părea desprinsă din alt secol. Dar acel om — pictorul Gheorghe Miron — nu era un simplu curios, ci un artist angajat într-un demers special: explorarea fuziunii dintre pictură și teatru.

Gheorghe Miron s-a născut pe 12 aprilie 1958, la Galați. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Artă Monumentală. De peste trei decenii, el contribuie la viața culturală gălățeană ca pictor, grafician, dar și muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală.

Lucrările sale — de la nuduri delicate până la picturi murale — i-au adus recunoaștere în numeroase expoziții personale și colective, atât în Galați, cât și în orașe din România și străinătate (Polonia, Italia, Franța, Ungaria etc.).

Din acest context se înțelege mai bine de ce prezența sa — aparent „anarhică”, în blugi — printre costumele baroce nu era o formă de protest sau de stricăciune, ci un gest artistic cu mize estetice: era o încercare de a aduce pictura și teatrul într-o strânsă relație, de a impregna scena teatrală cu sensibilitatea vizuală și contemplativă a unui pictor.

Spectacolul Amadeus, regizat de Cătălin Vasiliu, a avut premiera la Galați pe 15 decembrie 2018. Montarea aduce pe scenă marile conflicte interioare ale geniului și mediocrității — dintre Wolfgang Amadeus Mozart și Antonio Salieri — într-o atmosferă densă, emoțională, dar și vizual impresionantă.

Prezența unui artist vizual precum Miron în repetițiile cu costume sugerează că echipa nu se mulțumea doar cu autenticitatea istorică a costumelor, sau cu jocul actoricesc: voia să intercaleze — poate subtil, poate simbolic — elemente vizuale, culori, atitudini, contraste care să amplifice tensiunea dintre vechi și modern, dintre tradiție și contemporan. Astfel, repetiția a devenit un laborator de artă hibridă, nu doar o simplă probă.