GABRIEL GHERBĂLUȚĂ ȘI TENTAȚIA FILIGRANULUI

”Cui îi pasă că mâna mea stângă a înnebunit?” este titlul cărții de poezie publicate de Gabriel Gherbăluță la editura ”Rovimed Publishers” din Bacău și asupra căreia m-am străduit o vreme pentru a-i desluși nu atât înțelesurile, cât pentru a-i simți pulsațiile poematice.

Prima constatare este aceea că, citindu-l pe GG, ești izbit de o retorică filigranată cu mână de bijutier. Versul este îngrijit și conține o muzică personală, mai ales în poemele în care sound-ul clasic nu e prezent. Din acest punct de vedere, cele mai multe texte sunt veritabile blues-uri:

”te iubesc-ul miroase a lună nebună
doar urzitorul nu știe
el doar dispare
e tot ce știe să facă…”

O a doua constatare ține de formula pe care autorul și-a stabilit-o pentru a fixa poemul și, prin asta, pe cititor: de multe, de foarte multe ori, GG pleacă de la elemente , imagini, obsesii, ce țin de un cotidian anost, pentru ca, foarte repede, să țâșnească spre dimensiuni cu mult mai înalte, în care tragismul, nevroza, revolta, sictirul, dar și iubirea, limpezirea, sunt, toate, prezente și administrate de autor în doze când homeopatice, când în stare să-l trimită pe iubitorul de poezie într-o ciudată stare de transă.

De multe ori, textele lui GG nu au titlu, rolul acestuia fiind preluat de primul vers:

”VOCI LĂUNTRICE UCID FRUMOSUL
sau încearcă măcar
iar
eliberăm demonii din noi
desenând cu negru
tot ce ar trebui să facem…”

Mai remarc la GG (ca să nu mai folosesc deja obositorul cuvânt ”constatare”) o obsesie a cuvântului întemeietor, care, eventual, să se transforme într-un soi de berbece pentru spargerea zidurilor de claustrofobie care-i macină timpul:

”drum înfundat
peretele îmi zdrobește
cercurile”

S-ar putea pune întrebarea: este această poezie a lui GG una a concretului? Da, poate fi și asta, îmi îngădui să spun, dar numai în măsura în care acest concret este văzut ca un instrument multiform de tortură, prin intermediul căruia se pleacă, mai mereu, în altă parte. Acest concret poate arăta așa:

”moartea se bronzează pe cabina
încinsă de soare a șlepului
eu mă ascund acolo
în colțul inimii”

sau așa:

”zadarnic…
din gara asta
nu mai pleacă demult
niciun tren
timpul și-a luat cuvintele cu el”

Dacă ar fi să aleg doar un singur poem din acest volum, aș opta, în mod sigur, pentru ”o altă evanghelie după IOAN”, din care citez doar finalul:

”niciun fluviu
doar faleza despărțită de cetate
printr-un zid
și coșmarul în care eu îmi caut
botezătorul”.

La fel, dacă ar fi să aleg doar un singur vers, acesta ar fi

”iubito / mi-a încolțit dunărea în spate”.

Ar mai fi de adăugat că GG este un estet rafinat, căruia îi place și alcoolul versului clasic, reușind texte memorabile,dincolo de faptul că eu îl simt mai puternic, mai împlinit, în versul liber.

În fond, GG este un marginal (în sensul frumos al cuvântului), neîncadrabil în direcții, curente, grupuri, etc. dar, prin asta, poezia lui nu pierde, ci dimpotrivă. Remarcabilă, cel puțin în cartea de față, este tentativa poetului de a distruge zidul dintre registrul(aparent, numai) minor și Absolut, de unde și ideea,exprimată de GG, a poemului pe care nu l-a scris, sau, după caz, nu-l va scrie niciodată.