Expoziţia: Vadim Crețu. Hortus Conclusus / Grădini misterioase
Artist: Vadim Crețu
Locul desfăşurării: Casa Albastră, Sala Multimedia, Piața Mare, nr. 5, Sibiu
Durata: 8.04 – 30.05.2021
Curator: dr. Iulia Mesea
Text oferit de curator:
Vadim Crețu, unul dintre cei mai carismatici reprezentanți ai artei contemporane din România, expune pentru aproape două luni la Muzeul Național Brukenthal. Artistul, căruia în anul 2017, i s-a decernat Diploma de Excelență a Ministerului Culturii al Republicii Moldova, a absolvit Academia de Arte din București, specializarea pictură, în anul 1996, la clasa maestrului Ştefan Câlţia, care avea să-i devină cu timpul coleg de breaslă și „cel mai bun și frumos prieten”. Din 1998, a simțit impulsul de nestăvilit de a se elibera de orice limitări, a renunțat la postul de la Academia de Arte din București și a decis să fie artist liber profesionist și, tot de atunci, colaborează cu Galeria Van Rijn din Paris.
Apreciate pe piața de artă, lucrările sale se află în colecții din țară și străinătate, printre care: Colecţia Regală Română, Bucureşti și Elveția, Colecția Mănăstirii Vatopedi, de la Muntele Athos, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Constanța, Colecția Universității de Arte din Bucureşti, Colecția Universității de Vest din Timișoara, numeroase colecții private din România, Elveţia, Germania, Grecia, Franţa, Italia, Olanda, Quatar – Arabia Saudita, Maroc, China etc.
Expoziția organizată la Muzeul Național Brukenthal, are ca temă principală GRĂDINA. Lucrările acestui ciclu debordează de exuberanță și prospețime și cuceresc prin efectul sinestezic pe care îl creează. O vegetație cu specii și proporții stranii, plante rare, arbori tineri fragili sau alții seculari, maiestuoși, poteci umbrite, flori în culori vii strălucind în soare, cromatică pură, vaporoasă, toate invadează spațiul imaginii și cuceresc privitorul. Optând pentru versiunea în limba latină a titlului expoziției, artistul ne provoacă la o reevaluare a sensurilor transmise de imagini, căci „Hortus conclusus” este grădina închisă, grădina misterului, grădina creației divine. Lumină, culoare, sunet – susurul apelor și foșnetul frunzelor în vânt – și miresme de flori… Acestor efecte le-am alăturat sugestiile poeziei, etalând în expoziție versuri din poeții: Alexandru Andrițoiu, Dimitrie Anghel, A.E. Baconsky, Lucian Blaga, Dan Botta, Benjamin Fondane, Rumi, Carmen Sylva ș.a.
Vă așteptăm să vă lăsați cuceriți de frumusețea Grădinilor misterioase semnate de pictorul Vadim Crețu și să încercați să le descoperiți secretele.