Redăm aici un citat din Alexandru Boboc, dintr-o carte apărută la Editura politică în 1983, ca să înțelegeți ce fel de sinteze se citeau după revoluție. (Deși există tot mai multe rezerve cu privire la terminologia fenomenului ce a pus capăt dictaturii – unii folosesc cu lejeritate cuvintele “puci”, “golpe”, “lovitură de stat a juntei militare securiste” – înclinăm să folosim termenul consacrat. Poporul a acceptat schimbarea, deci a fost o revoluție, fie ea și conceptuală.

De aici rezultă tema: filosofia și acțiunea umană sau, în alți termeni, nevoia configurării acționale a filosofării tocmai întru-cât filosofia este structurală ființei istorice active, omenirii-demiurg… Căutarea “filosofiei” din filosofare (desfășurarea demersului teoretico-filosofic) și din filosofii (sistemele în derularea lor istorico-filosofică) devine astfel căutarea filosofiei din epocă și a epocii din filosofie. Că urmare, înapoi la Marx și Hegel!”

S-au tot cumpărat tomuri, cărămizi pentru castele de nisip, enciclopedii, pentru o sinteză mai puțin părtinitoare.

Unul din păcatele majore ale filosofiei este tendința arogantă de a stabili fundamentele științei printr-un sistem ce garantează deducția unor teoreme valide din postulate. Prin opera concertată a maeștrilor suspiciunii, ne-am dezbărat de acest orgoliu și filosofia a fost împinsă spre sfera marginală a interpretării discursului, pierzăndu-și aroganța carismatică.

Studiul lui Cristian N. George prezintă mai curând o abordare din prisma istoriei ideilor, deoarece și excesul de uz al continenței hermeneutice, rezervele și ezitările de tip semiotic (ce transformă filosoful într-un filolog denaturat) mi se par doar o vogă trecătoare. Ceva de tipul arabescului literar, stil narativ de care păcătuiește literatura Europei de Est în detrimentul conținutului.

Câteva notițe:

Schopenhauer nu s-ar fi refugiat în 1831 de la Berlin la Frankfurt dacă n-ar fi izbucnit epidemia de holeră, a cărei victimă a fost Hegel. Sunt prea istorigrafic? Detaliul istoric contează. Datorită holerei, Schopenhauer s-a dedicat total studiului budhismului . Problema este că în Japonia este un curent de gândire ce neagă existența fizică a lui Budha (asta o spune Borges). Deci până și recalcitrantul Schopenhauer ce nu se dădea în lături să-i critice vehement pe Goethe și Hegel s-a lăsat sedus de niste compilații de înțelepciune asiatică de sorginte nedefinită? Putem vorbi de budhism dacă Budha nu a existat? Dacă demontăm și budhismul, splendoarea lui Schopenhauer se va risipi ca aburul și frazele sale vor cădea în zloată ca piesele de domino.