Ziua Premiului Nobel și Herta Müller

Citește, află mai mult despre: herta muller, premiul nobel
Ziua Premiului Nobel și Herta Müller

Azi, pe 10 Decembrie, este Ziua Premiului Nobel și, după cum bine știți, se acordă și Premiul Nobel pentru literatură. În acest sens, iată câteva cuvinte despre Herta Müller, scriitoarea cu origini românești, care a obținut acest râvnit premiu în anul 2009.

Herta Müller este una dintre cele mai apreciate scriitoare de origine română, iar în anul 2009 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură.

S-a născut, în 1953, la Nițchidorf, în județul Timiș. Tatăl său a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS.

Mama sa, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost ținută, timp de cinci ani, într-un lagăr de muncă forțată – fostul lagăr de la Novo-Gorlovka de pe teritoriul Ucrainei. Iar numele scriitoarei se leagă de acest episod. Mai precis de faptul că o femeie cu care mama sa se împrietenise în lagăr și care murise, avea numele Herta. Atunci, mama sa a promis că dacă va scăpa din acest lagăr de muncă și va avea o fetiță, îi va pune numele Herta.

Din 1995 este membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie).

În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu.

După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed