Poeziile Danielei Trandafir, Pitești, Argeș

Citește, află mai mult despre: stanciu, trandafir
daniela trandafir 2021

Daniela Trandafir (Alexandra Daniela Stanciu, a ales să publice cu numele purtat anterior căsătoriei, așa cum era cunoscută), face ciclul primar în orașul natal.

Primele “cochetării” cu liricul le-a avut din fragedă copilărie, când bunicul o ducea la biblioteca din centrul boem al Piteștiului și îi lectura sau petreceau ore de audiții pe viniluri ale poveștilor sau ale muzicii clasice. Gimnaziul îl face la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, părinții alegând să se mute în Ardeal. Prima topire a rădăcinilor, la o vârstă a metamorfozelor fizice, sufletești, deschid autoarei perspectiva cufundării în lectură și metafore.

În 19 mai 1984, în ziarul local „Ecoul”, îi apare primul poem „Un colț de cer”, de o sensibilitate aparte, în care surprinde frumusețea Ardealului care o copleșește, cu care se contopește și căruia îi dedică tot patosul ulterior. Sub îndrumarea scriitorilor Dumitru Andrașoni, Ion Moise, Luca Onul, Alexandru Cristian Miloș și a profesorului său de literatură,Alexandru Nagy, începe să publice în revistele„Tribuna”, „Familia”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Caiete botoșănene”, „Ateneu”, „Flacăra”, „Cutezătorii”, „Gazeta literară”, „Steaua”, „Astra”, „Scânteia tineretului”și altele. Participă la festivaluri și tabere de creație, la concursuri de poezie ca: „George Coșbuc”, „Andrei Mureșanu”, „Eminescu- Porni Luceafărul”, „Lucian Blaga”, „Tudor Arghezi” și altele, unde este laureată și premiată. Termină la Bistrița Liceul sanitar și Școala Postliceală de tehnică dentară. Prima apariție editorială este volumul „Zodia gemenilor”,la Atlas Clusium. Se mută în sud, în Teleorman, urmându-și din nou părinții. Revine la marea sa pasiune, literatura, implicit jurnalismul și studiază la Universitatea București, Facultatea de Comunicare și Științe ale Comunicării, specialitatea Jurnalism.

În 2007 apare un alt volum, „Virtuțile Întunericului” la Vox, urmând în 2013 „Poeme din Tăcere”, și în 2018, „Insomniile Danei”,volum ilustrat de către nepoata sa, Alexandra Buhl. Publică în „Conexiuni literare”, „Vatra veche”, „Mantaua lui Gogol”, „Mărturii literare”, „Cronograf”, „Ardealul literar”, „Mesagerul”, „Răsunetul”, „Certitudinea”, „The root”, „Viața românească”, „E-creator”. A apărut în antologia româno-turcă „Baglatilar-Conexiuni”, „Desprimăvărarea cuvântului”, E-creator, „Antologie în pandemie”, o minunată antologie internațională, sub egida Palatului Culturii Bistrița și magica baghetă a ilustrului prof.dr. Dorel Cosma. A fost membră a cenaclului „George Coșbuc”, în prezent este membră a cenaclului literar „Conexiuni” și a „Academiei de poezie” de la Bistrița. Este jurnalist independent. Este membră a UZPR.

Gloria ploii

Nu aș ciobi nimic din gloria ploii
Timpane lacome o ascultă căzând
Pe caldarâm înfloresc lacuri mărunte
Mă învață nerostite cuvinte să plâng

Pe obraji cresc șuvoaie din creștet
Doar ploaia îmi spală păcate uitate
Din călcâie cresc muguri dezrobiți de cuvânt
În ceruri candelabre stau atârnate

Nu aș sparge în palme perfectul rotund
Transparent sau cu roz de Sahara
Văd morganice văluri în vânt
Și ascult la pian Debussy seara

Aș lăsa ploaia să curgă, să curgă
Cerșită a fost de câmpul flămând
Și-n secera lunii topită în grindă
Mineral, timpul este fecund

Se topește țigara-n scrumieră
Ca viața în stofe și falduri
Îmi promit să mă duc, să mă las
Dar mi-e frică de secetă-n lanuri.

De frica morții

De frica morții stăm ascunși în case
La colțuri ne pândesc neîmpliniri
Sub măști, irespirabile angoase
Își țes tentacule și crude parodii
Mi-e frică să n-o pierd pe mama
Identitatea mea din ADN de matcă
Aș vrea să ascund printre mătăsuri vii
Spre Hades a mai plecat o barcă.
Îngenunchiată-i Troia omenirii
De pandemii create de nebuni
De luni de zile ne învață unii
Obedienți, să ne spălăm pe mâini.
Când din Tartar sau Gaia
Se înalță crematorii neimaginare
Ce-i Omul? O bipedă muscă pe care-o pliciui,
Resincronizare!
Am știut că nu e de tăgadă
În magazine s-a dus tot puhoiul
Și au lăsat, disciplinați, să moară
Carantinat în suflete, gunoiul

Am înțeles! Nu voi păși afară

Că m-aș simți cumva ca și pe Marte
Când dincolo de porți este pustiul
Sau virusul ce vine de departe.
Lunatici, speriați, mereu surprinși
Ca de zăpadă, culmea, când e iarnă
De fica morții stau și Ei ascunși
Într-o Walhalla veșnic hibernală.
De frica morții s-au închis Biserici
Ca și când Sfinții ar fi niște intruși
Eterici, serenisimi, apostolici
Au năvălit în noi, martiri pe cruci.
Lumina Învierii, mai albastră
A coborât în taină în mormânt
Înverșunând Credința noastră
Cu „moartea pe moarte călcând”.
Și cimitirele-s zăgăzuite
Ne-am distanțat de moarte social
Nu ne mai plângem tații la morminte
Ne mângâie din Ceruri triumfal
De frica morții am uitat sărutul
Să ne atingem frunți, ca apogeu
În axiome se îmbracă gândul
Dar știu că-n noi ne crește Dumnezeu!

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed