Nina Schițco, Recea, Strășeni, Basarabia, născută în pitoreasca așezare – Recea din preajma Strășenilor, debutează relativ târziu în poezie. Deloc să însemne că nu a cochetat cu această doamnă și mai devreme. Îndrăgostită și fascinată de lumea scrierii, de muzica cuvintelor, a făcut poezie încă în perioada adolescentină, cea a studenției. Adunând urme/gânduri, bate sfios „La ușa poeziei” (2010), publicând această plachetă de versuri, carte care a însumat scrierile create pe parcursul timpului. Debutul a fost de bun augur: în anul 2011 apare cartea de poezii pentru copii „Romanița – doctorița”, apoi – în 2013 – o altă carte, deja cu versuri pentru maturi, „Departele. Aproape”. Peste doi ani, în 2015, revine cu o nouă carte de poezii pentru copii „În Poiana Fagului”. Se pare, scrierea versurilor pentru copii fac deliciul sufletului poetei, calitate menționată și de academicianul Nicolae Dabija. În anul 2020 scriitoare pune la dispoziția micilor cititori cartea-poem „Zuza-Ruza, Buburuza”.

„Poezia, mai cu seamă cea despre și pentru copii, este grație datului ei ceresc o minune/un miracol la care nu pot avea acces toți, ci doar cei aleși, acei cu suflet sensibil la mutațiile ce se produc în inima și-n cugetul copilului, omului din el. Cântec și imn, odă și parabolă sau ghicitoare, lirica Ninei Schițco este una a simplității profunde, psihologice și gnostice, premistice și esopice, criptice. De aceea versurile ei sunt polifonice, au o marcantă tandrețe și un elan interior solar intraductibil, dar sufletește accesibil întotdeauna cititorului, deoarece se cristalizează în jurul ideii de om și de adevăr, de reverie și de poezie cu de la sine putere. În „oglinda” lor se vede clar nu numai cerul, dar putem citi și destinul omului, dorurilor și cemărilor lui eterne. Peisajistică sau bucolică, lirica autoarei este una trecută prin pastelurile clasice și prin fagurii de miere ai limbii române-izvorul dumnezeiesc al întregii creații naționale, dar și prin sentimentul civic al trăirii personale și atitudinale în cuvânt, prin divinitatea responsabilității în fața lui” (Tudor PALLADI).

„Versurile poetei… sunt niște mărturii, care abordează realități, care exprimă adevărul, care încearcă să ocolească banalul și falsul, revărsându-și talentul nativ într-o curgere firească, mai puțin îmblată, chiar nouă…. Ea caută, alege, roagă, privește, plânge și sărută cuvintele noastre strămoșești” (Ana MANOLE).

„Prin asemenea poezii ca cele scrise de Nina Schițco, regăsim calea de a redescoperi universul pierdut, în care putem retrăi imaginar și nostalgic un timp al fericirii depline, aflând astfel o alternativă efemeră și un remediu infailibil pentru a ne debarasa de toate neîmplinirile și angoasele cotidiene” (Ion BERGHIA).

Prevalență

De-am cunoaște
graiul pădurilor răvășite
nu de vânturi, nici de ploi,
ci de lacomii braconieri
și al izvoarelor neângrijite,
ce curg în nicăieri;
al puilor de cuc mereu orfani
și al tuturor negrăitoarelor
în veacul lor de mii de ani…

Probabil
atunci pe cântarul rațiunii
ar prevala bunătatea,
dragostea,
iertarea –
valori adevărate
și vor fi pe totdeauna uitate
antonimele lor –
consecințe nefaste
din aproapele viitor.

Îngenunchez în fața ploii

De-a valma
cu picăturile de ploaie,
curg lacrimile unor ființe
private de Lumină,
de dragoste,
de speranță,
rămânând neobservate
și neauzite de nimeni…
Îngenunchez în fața ploii
cu brațele întinse
spre Cerul fumuriu
să-mi culeg lacrimile
amare și străvezii,
cu ele să vorvesc, să le alin,
în palme să le țin,
să le dau forma unui vis realizat,
prins între puhoaiele de apă
ce aleargă spre albia norocului.

Discreție

Cătinel, neobservată,
discreția
și-a făcut loc în inima mea,
din lipsa acelora ce-ar realiza
gravitatea indiscreției
în numeroasele cazuri…
Și-apoi, punctul meu de reper
pornește dintr-o traiectorie
lăsată de zeița tăcerii,
care mă încinge
în corsetul ei îngust
și mă face să mă consolez
cu ceea
ce nu m-ar fi mulțumit
altădată.