Irina Alexandrescu și poezia

Citește, află mai mult despre: poezii alexandrescu irina
Irina Alexandrescu și poezia

Studii: Facultatea de Științe Economice, Craiova, Specializare, Relații Economice Internaționale, Master Integrare Economică Europeană, Facultatea de Științe Economice, Craiova. Am început să scriu versuri în timpul studenției. A fost perioada în care am trăit un carusel de stări, în care au început cu adevărat căutările, introspecția. Am început să conversez cu mine și simțeam nevoia unui confident. Coala! Acolo nu disimulam, nu voiam să fiu înțeleasă, poate doar… trăită… acolo am vorbit cu copilul amărât din mine, cu fetița fără botine, acolo mi-am adus aminte de Smarandele bunicului ce mă priveau din marginea somnului, am visat, am suferit, am iubit, am plâns și râs . Acolo am purtat războaie cu mine și cu alții. Astăzi omul are nevoie de tonuri de alb, de roz, de verde, iar eu îi ofer negru sau un roșu crud. Nu cenzurez trăirea, o pătrund până în miezul acela din care parcă pornește urletul. Nu vreau să retușez. Poate chiar părea că elogiez suferința. Nu, nu fac asta. Poezia mea este pătrundere în sine, introspecție, dar eu merg în colțurile în fața cărora mulți oameni pun ziduri. Acolo eu dărâm tot, intru și le trăiesc. Sau mi le amintesc și le evoc. Și fiecare scriitor emite ceea ce a trăit. Eu am trăit suferița. Nu o omagiez, dar o respect!

Debut literar: Revista Sintagme Literare, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2017, revista cu care colaborez permanent, în care, pe lângă poezie, am apărut și cu proză și teatru scurt. Colaborări: Antologia Vara Cuvântului, Baia Mare, poezie 2018. Revista Poezia sub egida USR, în anii 2018 şi 2019. Revista Luceafărul din vale, 2018. Revista Meridianul Cultural Românesc, 2020, Poezie în traducerea poetei Rodi Vinau (limba italiană). Proiectul Poetry, Row of masks – mai 2020 (trăirile în perioada Pandemiei-izolării). Debut în volum: În decembrie 2018, apare primul volum de poezie (vers contemporan),“Cuțite la țintă vie”, Editura “Scrisul Românesc”. Recenzii ale volumului de debut au apărut în “Sintagme literare”, Poetul Daniel Marian, Revista de cultură “OLTART”, Daniel Mariș, precum și revista Scrisul Românesc, cronică realizată de poetul, ziaristul, omul de cultură, Mihai Firică Anul 2019 mi-a adus și confirmarea calității versului, prin premiul obținut la concursul “POEZIA – OGLINDĂ A SUFLETULUI” (Ediția a VI-a – 2019), premiu care mi-a adus posibilitatea publicării unui al doilea volum de vers contemporan – “Jurnalul unei femei grele”, Editura Eurostampa, Timișoara.

Crucea de scoici

trage-n mine cu un revolver minuscul
sub lupa întoarsă!
toată magia acestui omor
nu se poate termina altfel
decât printr-o catastrofă
a planetei cu 21 de grame…
împușcătura mă eliberează
de un exces de silabe
mi-a scăzut hemoglobina de cuvinte!
inversiunea, neîntoarcerea,
sunt o altă formă a interdicției de a mai trăi
splendide forme ectoplasmice
te vor cuprinde în pantoful lor
și slova îți va străluci ca altădată…
vei fi tot ce nu te-am lăsat
eu!
minunat vei ajunge!
ochiul meu pierde un roi de albine
lacrima mortului surâde
ca un sfinx fără cheie…
chiar te-am iubit!
acum, în propriul zâmbet amar
se așterne imponderabilitatea.
ființa este un neant nebun
recitându-și două interpretări ale rolului
fără speranță…
ai călcat printre mașinile străzii mele
salvându-mă,
omorându-mă,
așa sublim
ieri.
O să-ți aduc un buchet de flori
în fiecare zi
la crucea zăpezilor de scoici
ce mi-ai fost!

Fiecare primeşte o bucată din mine

am plecat cu geamantanul plin de străzi
linii de tramvai ruginite
îmi înnoadă gleznele și le lovesc
cu sârmele lor conectate la înaltă tensiune
cât consumi? mă întreabă încet iubitul meu
la joasă tensiune am un recipient în care ordonez gândurile
și fac economie de cuvinte
în colţuri de străzi mă aşteaptă câini să-mi dezvelească gambele până sus
le arunc un cub de zahăr
ţinut între buze înainte
acasă îmi pun dresurile negre pe cărţi… clasice
am avut câteva procese de conştiinţă
azi
și da! sunt un avocat
îngrozitor de rău cu tot ce ţin
în mine în tine în vintrele ce mă iubesc noaptea
în copilării duse
la prânz îmi aprind lumânări transparente
la capătul sufletului
şi mă îndrăgostesc de tine iar tu de el
el mă iubeşte de atâţia ani încât a uitat
câţi suntem în patul acesta al nesomnirii
al strigătului gemut al sărutului
pe toate rozele
mă împart fiecare
trebuie să primească o bucată din mine
Tu ce alegi?

Iubitul și maimuța sau o reinterpretare a dragostei

Mergea des în grădina zoologică și plângea des
mai ales în fața maimuțelor
câteodată o vedeam imitând diverse fețe
surâzânde drăgălașe
apoi cădea în ea ca ploaia în gropile deschise
spre reîncărcare
… A trecut timpul. timpul a trecut
eu lucrez la același ziar la aceeași rubrică
scriu necrolog singurul articol cert cu finalitate
Ieri am văzut poza ei o adusese un omuleț sfrijit
care urla foarte comunicativ și plângea plângea
” ea îmi era mamă tată și Dumnezeu!”
dar nu mai avea personalitate și a murit
din poză o maimuță era toată trăirea blândeții
El.., iubitul
mi-a adus aminte de grădina zoologică
în care cea mai frumoasă femeie încerca
să fie altfel decât ea

Ultima împerechere

cine sunt eu
un dentist al destinului care se eliberează de destin
de toate destinațiile trudind să cucerească un
temeinic nicăieri
nicăieri îmi împrumută sărutul ca pe-un mărunțiș
toată noaptea am făcut dragoste
sau ce am făcut se numește
Păcat te-am târât în halucinațiile mele organice și
mi-ai prins sânii în chingile mâinilor
te am legat la ochi dureros
cu toate umbrele trecutului și te-am avut
și te-am rușinat de nerușinările mele
spectatorii aplaudau cu mâinile la spate
în timp ce eu te striveam între coapse
mișcându-mă încet ca o aducere din mine în mine
timpul murea lângă patul păcatului
și nu îndrăznea să-și riște singurătatea prin întrebări șleampete
eu sunt nimeniul meu cu cea mai încâlcită aortă
ce pornește de la genunchiul mângâiat de gura ta
Cine sunt eu
eu sunt șarpele în fața căruia odată vei dispărea
cu o cobră neagră făcându-mi mie pui
în urletul orgasmic al unor sahare prea tăcute

Ofertă

iarnă
cameră de spital pereții de un alb incert
se holbează la bolnavi și viceversa. stativele pentru perfuzii
amintesc de centrale comuniste. paturi grele o masă o chiuvetă o oglindă.
Lângă o inscripție –
În caz de urgență, sunați. acolo a fost un buton.
acum este Maica Domnului. nu Ea. o icoană.
mă gândesc ce fericită sunt în acest spital
cu boala mea cu vena spartă da!
sunt fericită. o pot suna pe Maica Domnului
bine… numai în caz de urgență
poate va fi cazul.
acasă la mine nu-i nimeni
cine să fie de ce și ce-i aceea acasă
nimeni poate fi bărbatul meu plecat
iarnă seară de iarnă poate e toamnă afară
se aude un urlet nu. nu sunt câini
ei: MASA!!!
așa se anunță o oală cu capac în care fierbe o tocană umană
cine s-o guste și cine s-o mănânce de cină
și de ce
ieri dimineață am scuipat sânge deci eu
ies din ecuație una fără necunoscute
Frică și Durere. E ofertă. Iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed