Gheorghe Cutasevici, București, România. Poet, prozator, publicist, editor. S-a născut la 21 decembrie 1938, în s. Tartaul, județul Cahul (azi raionul Cantemir), România. După absolvirea Şcolii Pedagogice din Cahul (anii 1952-1956), urmează Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1960-1966). Lucrează ca profesor de limba şi literatura română, director şi locţiitor de director la şcolile de opt ani din satele Tartaul şi Lingura, r-nul Cantemir.

Colaborează la ziarele «Viaţa satului», «Cultura», «Literatura şi arta», revista «Chipăruş», este redactor şi redactor superior la editurile «Lumina» şi «Literatura artistica». În 1993 fondează Ed. «Labirint», al cărei director este. Scrie pentru tineret şi copii, precum și pentru vârstnici. Este autorul multor cărți și texte pentru cântece. A tradus din literatura fostei URSS, multe din versurile sale au văzut lumina tiparului în Rusia şi România, în Cabardino-Balcaria, Uzbekistan.

Este membru al Uniunii Jurnaliştilor şi Uniunii Scriitorilor din Moldova, laureat al Concursului de satira şi umor «Constantin Tănase» de la Vaslui, participant la foruri naționale și internaționale, expoziții de carte în Republica Moldova și România. În anul 2018, cu ocazia jubileului său de 80 ani, ed. „Labirint” din Chișinău a scos de sub tipar opera sa literară completă în douăsprezece volume.

Patria ETERNĂ

RAM VÂNJOS CU FRUNZA VERDE-N CÂNT

Din an în an pădurea-ntinereşte!
E-un adevăr cu care s-a deprins
Să se mândrească simplu, omeneşte
În sinea sa frumosul nostru vis.
Căci lui i-i dat mereu să se înalţe
Şi-acolo, mult prea sus de la pământ,
Nimic mai vrednic nu-i să ţină-n braţe
Decât un ram cu frunza verde-n cânt;
Un ram vânjos, din care pururi creşte
Copacul vieţii pe pământ şi-n cer…
Din an în an pădurea-ntinereşte
Şi visul ni se-nalţă-n adevăr.

OM CU DORUL SEVĂ DIN PĂMÂNT

Pe lângă om trecu fiorul morţii
Într-un moment de tot nepotrivit,
Când visu-n casa lui ce-a zămislit
Abia-l scosese în afara porţii…
Din faţă îl chema eternitatea,
Din spate casa-i zid se ridica
Şi doar fiorul ca un brici tăia
Şi măcina puterile lui toate.
La mine vino! Lasă-te mai iute!…
Un glas a fost ori poate numai gând?
Dar omul înaintea sa privind
Simţi că-i vine ţărna s-o sărute.

MUNCĂ, FERICIRE ŞI AVÂNT

Acum priveşte, omule, şi cântă,
Căci a rodit iubirea
În tot ce te frământă.
Ai vrut-o brazdă – holdele îţi vin
Ca să-ţi inunde casa în verde şi senin.
Ai vrut-o sprijin – creşte în copii
Mereu cu dorul sacru al dragostei s-o ştii.
Ai vrut-o zbor – se tot înalţă vis,
Ca s-o găseşti frumoasă oriunde-n Necuprins.
Acum priveşte, omule, şi cântă
De tot ce e iubire,
De tot ce te frământă.