Cristian Mladin și umbrele de lumină – Natalia Micalona

Citește, află mai mult despre: mladin cristian
Cristian Mladin și umbrele de lumină – Natalia Micalona

În urmă cu patru ani l-am cunoscut pe Cristian Mladin la un curs de autocunoaștere și dezvoltare personală, după care ne-am revăzut la serile literare ale grupului „Tu-carte deschisă”. Au fost oameni care au venit, au stat puțin și au plecat, dar el a rămas.

Am știut de la început că va rămâne alături de literatură, pentru că literatura înseamnă evoluție, schimbare și autocunoaștere. Drumul vieții nu este întotdeauna în sus, dar sigur este înainte, iar când omul este pe drumul său toate ușile i se deschid. Îl felicit pe Cristi pentru curajul pe care l-a avut de a se arunca în față, în necunoscut, în ceva nou care lasă urme peste tot, „UMBRE ÎN LUMINĂ”.

Din dorința de a fi cineva, uităm că fiecare din jur este deja cineva, este OM. În multe dintre poeziile scrise de Cristian Mladin ne dăm seama, redescoperim că poezie înseamnă trăire, dorință sufletească sau trupească. El maschează mai mult sau mai puțin dragostea și manifestările ei față de persoana feminină, prin cuvintele: albastru, sărut pe frunte, sărut pe obraz, îmbrățișare, ținere în brațe, precum și iubirea față de natură, față de istorie, viață, copii, anotimp. Fiecare dor se împlinește prin fapte. Iar această primă carte de poezie este un fapt pentru noi, toți cititorii.

Deși este adeptul pașilor mărunți, Cristi își protejează creațiile de la începuturi introducându-le printre cele mai noi nedorind a schimba mesajul și forma poeziei pe care le-a folosit înainte. Acceptă valoarea fiecărei creații fiind ea purtătoarea trăirilor lui din acel moment. Arta este precum un copil. Ai creat ceva apoi îți crești creația investind timp, muncă, răbdare, încredere în tine și apoi în creație. Observăm evoluția autorului chiar în această carte. În primele sale poezii folosește un mesaj direct, simplu și la subiect. În timp începe să caute alte forme de cuvinte care să creeze o imaginație, un fior un gând particular fiecărui cititor. Fiind prima lui carte de poezii, Cristian Mladin a încercat să abordeze mai multe stiluri de poezie, dar stilul cel mai des întâlnite în cele 76 de poezii este versul alb. El știe că un artist poate atinge toate granițele artei și de aceea nu s-a descurajat în a ne arată nouă că se poate. Unii oameni aruncă cu bățul în baltă spunând că poeții sunt falși. Nu, poeții sunt creatori ai propriilor vise. Iar balta în care ei aruncă este propria lor imagine, pentru că toți suntem oglinzi în această lume în care dorim să fim cineva.

Recenzie Natalia Micalona la volumul „Umbre în lumină” de Cristian Mladin Cristian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed