Camelia Iuliana Radu, Ploiești, România. Poetă, autoare de proză scurtă, jurnalist cultural, grafician, consilier psihologic. Licențiată în pshologie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, master în științele educației, cursuri postuniversitare de formare în psihoterapia experiențială.

S-a născut în anul 1959 la Slatina, de la 4 ani a locuit la Brăila, unde s-a format literar-artistic, din 1990 până în prezent trăiește în Ploiești. Debutează în antologia pentru copii Licăriri la Dunăre – 1968, Brăila, este descoperită de scriitorul Tudor Opriș care o include în Antologia națională de poezie Crisalide – Editura Ion Creanga, 1969.

Debutează cu volumul de proză scurtă Pasărea singuratică, Ed. Neotonic – 2000, primul volum de poezie (floare mică) apărând abia în anul 2011, la Editura Etiqette. Publică poezie în diferite reviste din țară (Argeșul, Plumb, Discobolul, Vatra veche etc) și din străinătate (signaturen-magazin.de, Germania – 2017, Mosaik29, Salzburg, Austria – 2019, Le Persil, Elveția – 2020). Dintre cele mai importante volume de poezie: Oman (ediție bilingvă, română-engleză), Ed. Karta-Graphic – 2012, este primul volum de poezie contemporană inspirat integral de lumea omaneza (News Week – Oman, 2012). Negru de iarnă, Ed. Ateneum, 2013 – premiul I – poezie, Festivalul de lieratură Vișeu de Sus, Tangerine Tango, Ed. Grinta, 2013 – premiul I poezie, Revista literară Plumb, Norr – Ed. Tracus Arte, 2015, volum menționat între primele 100 de volume de poezie ale anului, Jucăm Lenin, Ed. Paralela 45, 2016, Desaparecida, Ed. Tracus Arte, 2016 – volum tradus de poeta Angela Mamier Nache, apărut și la Ed. Mon édition, Franța, 2019.

A înființat și condus Cenaclul literar de avangardă Atelier XX, Brăila (1978-1982), a organizat trei expediții etnografice, a fost reporter corespondent pentru Radiodifuziunea Română, a organizat numeroase expozitii de grafică de carte, a fost redactor cultural la diferite cotidiene ploiestene, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2017.

numărătoarea inversă

la începutul numărătorii inverse
nu știi ce se întâmplă
te hăhăi ca prostul
înfigi medalii în vestonul zilei
încă nu crezi
ai mai exersa un cinism săltăreț
te-ai mai bălăngăni între concepte
ai mai lua în râs ce ți se întâmplă
ai mai lenevi
ai mai târșâi picioarele a viață
trezește-te urlă
între clănțăneli de porțelanuri
ciripiturile tacâmurilor de inox
vocea reporterului tv (de aici de la malul cu flori
vă transmit dragi telespectatori ultimele informații
despre tragicul eveniment…)
zbierând în microfon despre drama națiunii
despre…

* * *

între gânduri pestrițe amintiri
vise visuri
sau tot felul de frici
îți sare în ochi dragostea, mai ales
cu tobele ei infernale
promisiunile care te leagă pe viață
de tine
de vii și de morți
glasul tău subțirel abia se mai aude
dar nici asta nu este o noutate
căptușite cu reclame manipulări grosiere
din care muști cu nesaț
gândurile șubrezite te dor până departe
până în proiectul lui Dumnezeu
așezat cuminte
în arhiva universului

* * *

la numărul zece

ești încă în lume
o lume adunată ca la circ
în fața vitrinei lucitoare
viața – un sortiment nou de cafea
frumos împachetat
ademenitor
unic și cu sclipici
încă emiți judecăți de valoare
încă te miști elegant
aprinzi artificii de ziua ta
cu papionul atârnat de beregată
privești nopțile încrezător
și hârâi din gulerul alb
istorii pe jumătate închipuite
încă te visezi premiant
da da
într-o bună zi vei fi premiant
dacă nu azi
mâine
dar vei fi
chiar și în ultima zi e posibil
să fii premiant
la numărul nouă
se calcă în picioare evenimente mărunte
ca la ieșirea din cinematograf
în anii ʼ60
învălmășeala de frumuseți vulgare
mustește de viață și aplomb
departe de granița vieții cu moartea
în atelier învălmășeala muncește zi și noapte
socialist
fără decadență
învață viața prin experiență directă
cântă măsurarea cu șublerul
a diferențelor dintre război și reconstrucție

* * *

la numărul nouă

speranța strălucește ca tinicheaua aruncată pe mal
de râul vijelios care a smuls undeva mai sus
un sat din rădăcini
nu ne pasă de premii distincții academii
aici învățăm să coasem să facem sex
să turnăm betoane
învățăm table replici care le închid altora gura
și îi lasă modești cu un pas în urmă
învățăm fără să uităm
învățăm toți de parcă ar exista viitor

* * *

la numărul opt

deja veșnicia a băgat un cui în carnea realității
și spaima pură cutremură scheletul hardughiei
rigid ai atârnat la uscat
iluzii adunate de pe apa sâmbetei
pentru un decor adecvat și semnificativ
al unei vieți unice și irepetabile
chiar dacă se clatină
hâța-bâța
hâța-bâța
cui îi pasă
foarte bine foarte bine
dar neființa privește ironic
iată
o doare fix în pix de aerele noastre de originalitate
perisabilă cu care ne fandosim pe culoarele muzeelor
de morții noștri celebri aici
în mahala
morți de care nicio notabilitate a acestei galaxii
nu a auzit vreodată
pe fondul acestei crize
își face intrarea în numărătoarea inversă
grandiosul număr șapte
cu toată cohorta venerabilităților adunate
în secole mâhnite
ehei
scolasticele au clopoței
muzică pentru depărtări milenare
este chiar circe în economia de piață a poveștii
venerabilitățile au clișee cu pliuri bogate
despre poziția omului în biserică
despre câte ouă stau sub vrabie
despre cum ții paharul
pe banda rulantă a nobilei caste
și alte mărturisiri
fetele bătrâne din alte veacuri au brodat istorie
cu fir de aur și obiceiuri stricte
mici utopii sau iluzii de casă
prin care s-a înfierat
gustul pentru plăcere